Origini
Unul din primele elemente, fundamentale de altfel, ale WWW (World Wide Web) este HTML, standard ce descrie formatul primar în care documentele sunt distribuite şi văzute pe Web. Multe din trăsăturile lui, cum ar fi independenţa faţă de platformă, structurarea formatării şi legăturile hipertext, fac din el un foarte bun format pentru documentele Internet şi Web. Primele specificaţii de bază ale Web-ului au fost HTML, HTTP şi URL.

Menire şi semnificaţii
HTML a fost dezvoltat iniţial de Tim Berners-Lee la CERN în 1989. HTML este un limbaj bazat pe SGML (Standard Generalized Markup Language), o aşa-numită aplicaţie a acestuia. SGML este un standard internaţional (ISO-8879) aprobat în 1986. HTML a fost iniţial văzut ca o posibilitate pentru fizicienii care utilizează computere diferite să schimbe între ei informaţie prin mijlocirea Internetului. Erau prin urmare necesare câteva condiţii esenţiale: independenţa de platformă, posibilităţi hipertext şi structurarea documentelor. Independenţa de platformă semnifică faptul că un document poate fi afişat în mod asemănător (sau aproape identic) de computere diferite (deci cu font, grafică şi culori aidoma), lucru vital pentru o audienţă numeroasă şi extrem de variată. Hipertext se traduce prin faptul că orice cuvânt, frază, imagine sau element al documentului văzut de un utilizator (client) poate face referinţă la un alt document sau chiar la paragrafe din interiorul aceluiaşi document, ceea ce uşurează mult navigarea între părţile componente ale unui document sau între multiple documente. Structurarea riguroasă a documentelor permite convertirea acestora dintr-un format în altul precum şi interogarea unor baze de date înglobând aceste documente.

Începuturile
Născut în urmă cu aproximativ 30 de ani, într-o tentativa de a rezolva unele probleme ivite la transportul documentelor între diferite computere, limbajul hipertext a evoluat încet. În primii ani de evoluţie HTML a demarat lent în principal pentru că îi lipseau posibilităţile de a reda publicaţii electronice profesionale; limbajul permitea oarece control asupra fonturilor dar nu permitea inserarea graficii. În 1993, NCSA a îmbogăţit limbajul pentru a permite inserarea graficii şi a construit primul navigator grafic: Mosaic. Au urmat apoi contribuţii ad hoc ale diverselor firme care au adus tot felul de adăugiri limbajului HTML astfel încât, în 1994, limbajul părea scăpat de sub control. Urmarea a fost că la prima conferinţă WWW de la Geneva (Elveţia) s-a constituit un grup de specialişti (HTML Working Group) a cărui primă misiune a fost formalizarea HTML, lucru care s-a concretizat în HTML 2.0. Importanţa acţiunii acestui grup constă în faptul că, odată standardizat, limbajul a putut fi apoi extins într-un mod mai controlat la alte nivele.

Standardizarea
Standardul oficial HTML este dat de World Wide Web Consortium (W3C), care este afiliat la Internet Engineering Task Force (IETF). W3C a enunţat câteva versiuni ale specificaţiei HTML, printre care şi HTML 2.0, HTML 3.0, HTML 3.2, HTML 4.0 şi, cel mai recent, HTML 4.01. În acelaşi timp, autorii de browsere cum ar fi Netscape şi Microsoft, au dezvoltat adesea propriile "extensii" HTML în afara procesului standard şi le-au încorporat în browserele lor. În unele cazuri (cum ar fi tagul Netscape), aceste extensii au devenit standarde de facto adoptate de autorii de browsere. Când navigatorul încarcă un document HTML, el "citeşte" documentul în căutarea tag-urilor HTML, formatează textul şi imaginea şi le afişează pe ecran. Este motivul pentru care acelaşi document HTML apare uşor diferit când este privit utilizând navigatoare diferite. Stadiile prin care trece un standard elaborat de W3C sunt:

1. Orice standard îşi începe aventura ca W3C Note.

2. De aici este preluat de către un grup particular de lucru (Working Group) şi este discutat până când se ajunge la un consens.

3. În acest moment este publicat ca propunere (Working Draft) şi în acest stadiu oricine poate face comentarii.

4. În momentul în care se obţine o susţinere şi un consens suficient de larg, directorul W3C decide dacă specificaţia este gata să devină propunere oficială de recomandare (Proposed Recommendation).

5. Urmează o perioadă de 6 săptămâni în care toţi membrii W3C au sansa să voteze această propunere de recomandare; votul nu este obligatoriu, putându-se vota în 4 moduri diferite:

• da;

• da, sub rezerva unor îmbunătăţiri;

• nu, până când anumite sarcini nu sunt îndeplinite;

• nu, specificaţia trebuie abandonată.

6. Charta W3C stipulează necesitatea obţinerii consensului complet, astfel că fiecare vot trebuie să fie un da fără rezerve.

7. Dacă toţi paşii anteriori au fost îndepliniţi, specificaţia trebuie aprobată în final de Director şi se publică sub forma unui standard (W3C Recommendation).
    

De ce HTML
Dar de ce a fost preferat HTML pentru publicaţii pe Web, când pentru realizarea publicaţiilor electronice există multe alte tehnologii? Primul motiv este simplitatea. Al doilea este că permite formatarea textului ASCII cu tag-uri în format ASCII. Rezultă de aici o compresie bună, suport pentru legături hipertext şi uşurinţa în a scrie navigatoare pentru vizualizarea documentelor.

Varianta 2.0
HTML 2.0, elaborat în Iunie 1994, este standardul pe care ar trebui să-l suporte toate browserele curente - inclusiv cele în mod text. HTML 2.0 reflectă concepţia originală a HTML ca un limbaj de marcare independent de obiectele existente, focalizându-se pe aşezarea lor în pagină, în loc de a specfica exact cum ar trebui să arate acestea. Dacă doriţi să fiţi siguri că toţi vizitatorii vor vedea paginile aşa cum trebuie, folosiţi tagurile HTML 2.0.

Varianta 3.0
Specificaţia HTML 3.0, enunţată în 1995, a încercat să dezvolte HTML 2.0 prin adăugarea unor facilităţi precum tabelele şi un mai mare control asupra textului din jurul imaginilor. Deşi unele din noutăţile HTML 3.0 erau deja folosite de autorii de browsere, multe nu erau încă oficializate. În unele cazuri, taguri asemănătoare implementate de autorii de browsere au devenit mai răspândite decât tagurile "oficiale". Specificaţia HTML 3.0 a expirat repede, deci nu mai este un standard oficial în prezent.

Varianta 3.2
În Mai 1996, W3C a scos pe piaţă specificaţia HTML 3.2 , care era proiectată să reflecte şi să standardizeze practicile acceptate la scară largă. Deci HTML 3.2 include tagurile HTML 3.0 care erau adoptate de autorii de browsere precum Netscape şi Microsoft plus noi extensii HTML.

Revoluţia HTML 4.0, HTML 4.01
În acest moment, HTML 4.0 este larg utilizat şi au fost deja publicate specificaţiile HTML 4.01. Limbajul HTML dă proiectanţilor de pagini web  posibilitatea:

• să publice documente cu headere, texte, tabele, liste, fotografii, etc...

• să regăsească on-line informaţii prin intermediul hiperlink-urilor accesate printr-un simplu click de mouse

• să proiecteze formulare pentru realizarea tranzacţiilor cu servere aflate la distanţă, pentru căutări de informaţie sau pentru activităţi specifice comerţului

• să includă foi de calcul tabelar, clipuri video, sunete şi alte aplicaţii direct în documente.

Elementul esenţial diferit adus de versiunea 4.0 şi mai ales 4.01 faţă de versiunea 3.2 este posibilitatea separării structurii unui document de prezentarea lui prin introducerea „stilurilor de documente“ (style sheet). Utilizând limbajul HTML pentru structurarea unui document şi style sheet-urile pentru a stiliza prezentarea acestuia, proiectanţii pot obţine mult mai usor independenţa de periferic/computer/platforma hard-soft, lucru care a facut HTML-ul atât de popular. Un document cu o structură complexă poate fi prezentat în diferite moduri pe medii diferite, permiţând documentului însuşi să se adapteze mai uşor noilor tehnologii (cum ar fi, de exemplu, browserele capabile să vorbească, cititoarele braille, etc...).

În plus, separarea conţinutului de partea de prezentare permite modificarea înfăţişării chiar a unui întreg site doar prin modificarea unui style-sheet (a unui document care descrie stilul). Experienţa a demonstrat că o astfel de abordare poate reduce dramatic costurile de deservire a unui spectru larg de platforme şi probleme, facilitând şi o intreţinere ulterioară şi modificări mult mai uşoare.